02.04.2020 Rimini - Diario / Jurnal

Giornata din non ordinaria follia

Io adoro il silenzio e la calma, sarà che sotto sotto sono un gatto...chi sa se i gatti sognano una vita spericolata come faccio io adesso, dopo troppa calma piatta. Rifugiata nel mio angolo di paradiso che mi sono ritagliata sul tetto, il cellulare spento, ho imparato ad ascoltare il silenzio, a conoscere le voci degli uccelli... Va bene un giorno, due, tre, quattro....ma dopo un po' sto sognando inseguimenti della polizia, liti nelle strade, saluti gridati, casse che pompano abbestia, vociare della gente sotto casa.

Ebbene, il miracolo accade. Un urlo straziante graffia il mio torpore pomeridiano. Salto giù dallo sdraio, e le urla continuano...ci penso, vai, finalmente, succede qualcosa, e io sono qui, pronta a chiamare la polizia, pronta a riprendere tutto col cellulare, ad investigare come qualcuno ha fatto a Manhattan anche se a Rimini avrebbe forse un sapore diverso...
“Mammaaaa, mammaaaa, mammaaa!!!!” Un bambino su un tetto si dispera, corre impazzito e continua ad urlare senza sosta. Poi qualcosa di nero sbuca sul bordo del terrazzo e io assisto all'atterraggio più artistico che abbia mai visto. Il coso nero con la pancia bianca, che non poteva che essere un gatto per eleganza e discesa quasi al rallentatore, conquista il tetto vicino e sparisce nel nulla.
E qua inizia il vero dramma. Il genitore spaventato dalle grida del bambino giunge sul luogo del crimine, tira due ceffoni sulla fiducia al moccioso che si mette a piangere e disperarsi ancora di più. “Ma quante volte ti ho detto di chiudere la porta??? La portaaaaa!!!!!” E pianti, e urla, e disperazione, e “gattooooo”, e io che rido a creppapelle e il gatto che probabilmente fa lo stesso. Alla fine si calma tutto, i due entrano, cala il sipario.

I tetti di Rimini

Che vita frenetica... adesso basta, però...rivoglio il mio silenzio... Dopo un po' torna anche il gattaccio sul cornicione e rientra alla base. Tiro un respiro di sollievo anche se sapevo che avrebbe fatto la scelta giusta.
Va bene la libertà, ma vuoi mettere una bella famiglia isterica che ti coccola e ti da i croccantini?

~~~~~~~~~romana~~~~~~~~

Eu ador linistea si pacea, poate ca la urma urmei sunt si eu o pisica... Cine știe daca pisicile viseaza la o viata periculoasa ca mine acum, dupa prea multa liniste. Ascunsa in coltul meu de paradis de pe acoperis, cu celularul inchis, am invatat sa ascult linistea, să cunosc ciripitul pasarilor... Bine pentru o zi, doua, trei, patru .... dar dupa un timp incep sa-mi doresc sa vad urmariri ca-n filme ale poliției, certuri pe strazi, salutari urlate, boxe cu muzica la maxim.

Ei bine, minunea se intamplă. Un tipat sfasietor imi zgarie torpoarea in care am cazut azi dupa-amiaza. Sar de pe chaise-longue și tipetele continua ... Ma gandesc: in sfarsit, se intampla ceva si eu sunt aici, gata sa sun la politie, gata sa filmez totul cu celularul.
"Mamaaaa, mamaaaa, mamaaa !!!!" Un copil pe o terasa, disperat, alearga ca un nebun și continua sa urle fara incetare. Apoi, ceva negru iese pe marginea terasei și asist la cea mai artistica aterizare pe care am vazut-o vreodată. Lucrul negru cu burta alba, care nu putea fi decat o pisica pentru eleganta și coborarea sa aproape la relentator, cucereste acoperișul din apropiere și dispare.
Și aici incepe adevarata drama.
Parintele, inspaimantat de strigatele copilului, ajunge la locul crimei, ii trage doua palme mucosului care incepe sa planga si sa se dispere și mai mult. "De cate ori ti-am spus sa inchizi usa??? Usaaaaa!!!!! " Si plansete, si urlete, si disperare si „pisiculeeee”, si eu care mor de ras și pisica care probabil face același lucru. In cele din urma totul se calmeaza, cei doi intra, cortina cade.

Ce viata intensa ... destul acum! Dati-mi inapoi linistea ... Dupa un pic de timp, vad ca se intoarce la baza si pisica. Un suspin de usurare, desi stiam ca va face alegerea corecta. Libertatea este ispititoare, dar nu se compara cu o familie isterică care te rasfata si-ti ofera mancare la orice ora.

#jurnaldecarantina #diariodiquarantena #coronavirusItalia #andratuttobene #stamacasa

Nessun commento: